• Urmând drumul iniţiat de Dumitru Georgescu Kiriac dar şi al personalităţilor de acelaşi gen ca Gheorghe Cucu şi Ştefan Popescu Nicolae Lungu (1900-1993) va scrie o nouă etapă a muzicii corale româneşti, transpunând prin filtrul emoţiilor proprii mesajul firesc şi simplu al sentimentului uman exprimat prin rugăciune.
    Drumul spre muzică
    Studiile absolvite în Seminarul “Central" (1912-1920) şi paralel - la Scoala normală de învăţători (abs. 1920), apoi la Conservatorul din Bucureşti (1920-1925) şi Facultatea de Teologie (Iic. 1927), toate în Bucureşti, au fost baza care au clădit o nouă viziune asupra drumului vieţii, urmând pas cu pas pilonii moşteniţi de predecesori. 
    Între anii 1928 şi 1929 a urmat cursurile de vară pentru dirijori de la Viena, având ulterior o nouă percepţie asupra rolului fundamental de dirijor.  Înafară de harul muzical atât de bine solidificat în muzica sa, Nicolae Lungu a demonstrat o calitate umană de excepţie, fiind alături de membrii corului şi elevii săi în calitate de prieten şi sfătuitor, redefinind graniţele relaţiei standard profesor – elev. De-a lungul anilor a format zeci de generaţii care au dus mai departe mesajul muzicii religioase.
    Şi-a desfăşurat activitatea ca profesor, dirijor şi compozitor timp de peste 60 de ani numai în Bucureşti, ca: profesor de muzică la Liceele 'Mihai Eminescu' (1927-1931) şi ' Aurel Vlaicu' (1931-1938), la Seminarul pedagogic Universitar 'Titu Maiorescu' (1939-1941), inspector al învăţământului muzical (1941 - 1944), din nou profesor la Liceul 'Sf. Sava' (1944-1948) şi la Şcoala mixtă 'Tudor Vladimirescu' (1948-1956).
    În paralel a fost dirijor adjunct la Societatea corală 'Carmen' (1922-1928), la Ateneele populare (1926-1927), dirijor de cor la bisericile: Sf. lIie-Gorgani (1921-1922), Cotroceni (1922-1928), Amza (1928-1939), Sf. Spiridon Nou (1940-1947); conferenţiar titular pentru Catedra de muzică bisericească, Ritual şi Tipic la Institutul Teologic Universitar (1949-1976) şi dirijor al Coralei Patriarhiei (1947- 1985); membru al Uniunii Compozitorilor din România.

Un moment istoric al coralisticii româneşti este apariţia Societăţii Corale – România, Nicolae Lungu fiind fondatorul şi dirijorul acesteia.  ,, Pornită la drum cu o elită intelectuală convinsă de ideea apostolatului, după un zbucium de mai multe luni cu sacrificii morale şi materiale din partea membrilor fondatori şi cu concursul fără nici o reticenţă a dnului. Prof. Nicolae Lungu, s-a putut ajunge la o formaţiune care s-a manifestat prima oară printr-un concert pe scena Ateneului Român la 17 aprilie 1935``
Dorinţa de a consolida un stil propriu coral românesc a fost mereu motivaţia principală a compozitorului, repertoriul abordat (naţional şi internaţional) fiind mereu înnoit cu lucrări diferite din punct de vedere stilistic şi interpretativ.
Turneul extraordinar susţinut în anul 1936, a revoluţionat Europa, presa franceză afirmând că ,,Societatea Corală România este cel mai bun cor auzit vreodată pe continent`` Traversând de-a lungul anilor grainţele Europei, corul a străbătut America impregnând timbrul unic al sentimentelor româneşti prin profesionalism şi omogenitate totală, aducând de fiecare dată lauri noi, care vor naşte filiale corale în întreaga ţară, atingând visul maestrului – de a declanşa o nouă direcţie a coralisticii româneşti.
Colaborările cu orchestrele Filarmonicii şi Radiodifuziunii au scris o nouă pagină de istorie. Dintre marile personalităţi ale vremii, Societatea Corală România a avut şansa să fie sub bagheta lui George Enescu, Ionel Perlea, George Georgescu, Constantin Silvestri, Alfred Aleessandrescu, Herman Scherchen , lăsând în urmă o colecţie impresionantă de interpretări unice.
Un omagiu aparte îl aducem soliştilor şi membrilor din cadrul acestor 40 ani, dintre care amintim: Nella Dimitriu, Nicolae Secăreanu, Mircea Buciu, Marieta Carţiş, Elisabeta Moldoveanu, Valentin Teodorian, Olga Bercescu, Maria Voloşescu, Emilia Petrescu, Sofia Jianu, Aurel Alexandrescu, Nae Secăreanu, Mircea Buciu, Petre Raicu, Florin Nicolaescu, Florin Dumitrescu, Constantin Bulancea.
Un preţios aport a avut şi în calitate de organizator şi dirijor de coruri bisericeşti şi ca responsabil permanent al comisiei muzicale pentru uniformizarea şi transcrierea pe ambele semiografii (psaltică şi liniară) a cântărilor bisericeşti, începând din anul 1951.      

Dintre creaţiile sale, în majoritate concepute pentru cor a capella, amintim piesele: Măria neichii, Mărie, pastelul Târziu în toamnă, pe versuri de Petre Băleanu, Suita corală nr.2, miniaturile Cântec de leagăn, Alunelul oltenesc, Doină şi horă cu strigături.
Discursul muzical al lucrărilor sale este simplu, armonic, fără efecte polifonice – înlănţuiri de acorduri diatonice cu plăcute nuanţe modale şi o îngrijită scriitură vocală, rezultantă firească a unei măiestrii câştigată după o muncă îndelungată, depusă în această ramură atât de atrăgătoare.
Nicolae Lungu a redat în arta corală sufletul unui popor de-a lungul zbuciumatei sale existenţe, cântecele sale câştigând o binemeritată popularitate în sălile noastre de concert. Pe lângă valoroasele sale prelucrări ale cântecelor populare (mai ales a celor olteneşti), Nicolae Lungu a lăsat moştenire o Liturghie pe care o ascultăm în aproape toate bisericile ortodoxe române.

Manuale:
Carte de muzică pentru clasele I-VII secundare şi pentru clasele I-IV ale liceelor comerciale, Bucureşti, 1936-1947 (cu peste 1,000 de pagini, mai multe ediţii - în colaborare cu Grigorie Magiari).

Studii:
Îndrumări metodice în predarea muzicii, Bucureşti, 1939, 36 p.;
Tehnica recitativului liturgic, în ST,an.I, 1949, nr.3-4, p.238-251
Folclorul religios muzical, în ST, an.I, 1949, nr.7-8, p.662-668;
Cântarea în comun a poporului în  biserică, în ST, an. III, 1951, nr. I-2, p.18-35;
Cântarea în comun ca mijloc de înţelegere a dreptei credinţe, în BOR, an. LXX, 1952. nr. 11-12, p. 890-899;
Problema transcrierii şi uniformizării cântării psaltice în Biserica noastră, în ST, an. VIII, 1956, nr. 3-4, p. 241-249,
Combaterea inovaţiilor în recitativul liturgic, în ST, an. IX, 1957, nr. 7-9, p. 562-573.

Muzică corală populară:
Cântece populare din Oltenia, prelucrări pentru voce şi pian, Bucureşti, 1939, 20 p.;
Coruri, Bucureşti, Editura Muzicală, 1968 (îi aparţin cunoscute prelucrări: Măria neichii Mărie, Alunelul oltenesc, Pitulice, mută-ţi cuibul, La Cozia pe Olt - poem pentru cor bărbătesc şi declamator, Colea-n vale-ntre izvoare etc., etc.).

Muzică psaltică:
Gramatica muzicii psaltice. Studiu comparativ cu notaţia liniară, Bucureşti, 1951, 206 p. (în colaborare cu Pr.  Gr.  Costea şi Ion Croitoru); Cântări liturgice omofrone şi cântări la catcheze, pe ambele semiografii suprapuse, Bucureşti, 1951, 118 p. (în colaborare cu Anton Uncu).
Cântări la catcheze, pe ambele semiografii, Bucureşti, 1953, 298 p. (în colaborare cu Pr.  Grigore Costea şi I. Croitorii);
Utrenierul uniformizat, pe ambele semiografii, Bucureşti, 1954,575 p. (în colaborare cu pr.  Prof. Ene Braniste şi Pr. Gr. Costea),
Liturghia psaltiă pentru 4 voci mixte, Bucureşti, 1957, 300 p.;
Liturghia psaltică pentru 3 voci egale, Bcureşti, 1956, 80 p. (litografiată);
Cântările Sfintei Liturghii şi podobiile celor opt glasuri, Bucureşti, 1960, 234 p. (în colaborare cu Pr.  Gr.  Costea şi Pr.  Prof.  Ene Braniste),
Cântări din Sfintele Taine şi ale ierurgiilor principale pe ambele semiografii, în ST, an.  XVI, 1964, nr. 1-2, 122 p. (în colaborare cu Pr.  Prof.  Ene Braniste şi Pr. Grigore Costea);
Cântările Penticostarului, Bucureşti, 1980, 206 p.
Felurite prelucrări de muzică corală bisericească pentru cor mixt şi solişti, pentru cor mixt şi bărbătesc, pentru cor bărbătesc (tropare, axioane ş.a.).
De pildă: Cântări în Joia Patimilor, GB, an.  XXVIII, 1969, nr. 3-4; Cântările Sfintei Liturghii, în GB,an.  XXVIII, 1969, nr. 1-2, 5,6,7 - 8 şi 9 - 10; Colinde, în GB, an.  XXV, 1966, nr.11 - 12 (Mărirre-ntru cele-nalte, :i ne lasă gazdă-n casă, La Vitleem colo-n jos, Pluguşorul).

 

Valentin Teodorian – Pagini din viaţa muzicianului Nicolae Lungu , Ed. Holy-Prest, Bucureşti 1993, p.25, .29